Ioan Lupaș

„Unitatea României nu este opera nici a unui om, nici a unei provincii, nici a unei generații. Ea este rezultatul luptelor susținute timp de veacuri de cei mai buni fii ai poporului românesc. Unitatea noastră națională a fost cimentată nu numai de sângele soldaților noștri, dar și de suferințele intelectualilor și scriitorilor care au îndurat pentru ideile lor temnița și deportațiunea. Ei sunt promotorii mișcării și luptelor care au reușit să ajungă în fine la această împlinire de mult visată”.

Istoric, protopop, doctor în filozofie, profesor universitar, membru al Academiei Române, deputat şi ministru al României, Ioan Lupaș a fost una dintre marile personalități politice și culturale din generația admirabilă a celor care au realizat Marea Unire. A fost un luptător activ pentru drepturile și interesele naționale ale românilor din Transilvania, motiv pentru care a fost arestat de mai multe ori de autoritățile austro-ungare. În august 1916 a fost condamnat pentru că a militat pentru intrarea României în Primul Război Mondial împotriva Austro-Ungariei și Germaniei, în vederea eliberării Transilvaniei. A fost închis 1 an și 7 luni în lagărul de la Sopron din Ungaria. A participat ca delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 care a decis Unirea Transilvaniei cu România. A fost ales membru în Marele Sfat Național și a îndeplinit funcția de secretar general al Resortului pentru Culte şi Instrucţiune Publică din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei. În 1920 a fondat Institutul de Istorie Națională din Cluj împreună cu Alexandru Lapedatu, iar între anii 1932-1935 a fost preşedintele Secţiei de Istorie a Academiei Române.

A scris numeroase cărți despre originea poporului român și istoria culturii românești. S-a remarcat ca om politic, fiind deputat în mai multe legislaturi, ministru al Sănătății și Ocrotirilor Sociale și ministru al Cultelor și Artelor.

În 1948 a fost înlăturat din Academia Română și de la catedra de profesor. În noaptea din 5/6 mai 1950 a căzut victimă arestărilor ordonate de conducerea Securității. Ca și în cazul celorlalți demnitari arestați, istoricul savant care luptase pentru realizarea României Mari a fost închis la Sighet fără vreo sentință judecătorească. A fost schingiuit și umilit fiindcă a făcut greva foamei. În timp ce era bătut de gardieni, Lupaș a strigat disperat în temniță: „Dați-mi în cap să se isprăvească odată!” A fost eliberat din închisoare la 5 mai 1955. A trecut la cele veșnice la vârsta venerabilă de 87 de ani. Pe crucea sa de mormânt este inscripționat crezul său testamentar: „Istoria ne învață să cunoaștem trecutul, să înțelegem prezentul și să credem în viitorul României”.